Bartolomeu Anania – Cuvinte de invatatura – Predici

La Editura Renaşterea din Cluj-Napoca a apărut prima carte de predici a Mitropolitului Bartolomeu.

Pentru detalii click aici.

Aşteptăm şi altele!

Reclame

IPS Bartolomeu – DHC al Universitatii de Medicina din Iasi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi i-a decernat ieri titlul de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La acest eveniment au fost prezenţi patru ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie, precum şi preoţi, profesori şi studenţi.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi (UMF) a acordat ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Senatului UMF, Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, titlul de Doctor Honoris Causa. La acest eveniment, care a avut loc în Aula „Emil Palade“ (Auditorium Maximum) din cadrul UMF, au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF, dar şi decani ai facultăţilor UMF, preoţi, profesori, studenţi. În deschidere, rectorul Vasile Astărăstoae a menţionat faptul că şedinţa Senatului UMF are un singur punct pe ordinea de zi, şi anume acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu. După rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“, IPS Teofan a susţinut o alocuţiune în cadrul căreia a mulţumit, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, rectorului UMF pentru decizia de a-i acorda Mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului titlul de Doctor Honoris Causa. „De-a lungul unei vieţi tumultoase, IPS Bartolomeu a reuşit să găsească drumul spre fiinţă şi a avut capacitatea să ajute şi pe cei din jur să descopere acest drum, prin cuvântul scris sau rostit, prin Liturghia săvârşită, dar mai ales prin atitudinile luate în diferite perioade ale vieţii sale. Decizia Senatului UMF onorează un om, onorează o biografie plină de evenimente“, a spus IPS Teofan.

Promotor al bioeticii în România

A urmat alocuţiunea prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a punctat câteva raţionamente pentru care Senatul UMF a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului. „IPS Bartolomeu este un reper pentru cultura şi civilizaţia românească. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa este un promotor al bioeticii în România, de aceea, colectivul disciplinei de bioetică a făcut această propunere Senatului UMF. Prezenţa IPS Bartolomeu în universitatea noastră înseamnă un adaos de spiritualitate, de binecuvântare a unui spaţiu închinat sănătăţii şi care ne confirmă faptul că Biserica şi Universitatea se află în aceeaşi misiune de ajutorare a omului şi de preamărire a divinităţii. IPS Bartolomeu a fost unul dintre susţinătorii bioeticii în România şi ai dialogului între Medicină şi Religie, readucând în cadrul profesiei medicale încărcătura de spiritualitate. Acordarea titlului de Honoris Causa, pe deplin meritată, s-a constituit astăzi (n.r. – ieri) într-o mare sărbătoare pentru întreaga comunitate academică ieşeană“, a spus rectorul UMF Iaşi. A urmat conferirea titlului de Doctos Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, precedată de citirea în limba latină a Decretului Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. IPS Părinte Bartolomeu a mulţumit apoi rectorului Vasile Astărăstoae şi membrilor Senatului UMF pentru conferirea titlului de Doctor Honoris Causa. „Acest titlu mă onorează nu atât pentru meritele mele, cât pentru vârsta mea, pentru faptul că l-am primit de la societatea pe care o deservesc. Este un moment important în viaţa mea, pe care mi-am dedicat-o celor două dimensiuni, slujirea Bisericii şi slujirea culturii“, a spus Mitropolitul Bartolomeu, care a oferit rectorului Vasile Astărăstoae Crucea Transilvană.

Decizia acordării distincţiei de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu a fost luată în şedinţa Senatului UMF din data de 23 martie 2009.

Repere biografice

IPS Valeriu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, s-a născut pe 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea. Între 1927-1933 urmează şcoala primară în comuna natală, iar în perioada 1933-1941 este elev al Seminarului Central din Bucureşti. În 1935 debutează, poetic, cu versurile „Pământ şi cer“, în revista teologică „Ortodoxia“. În 1937 debutează, publicistic, cu articolul „Camaradul Anton“, în revista „Vremea“. În 1938, la 26 noiembrie, debutează, dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri „Jocul fulgilor“, în regia lui Atanasie Mitric. La 2 februarie 1942 intră în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu. Pe 15 februarie este hirotonit ierodiacon. Între 1941-1948 urmează studii superioare de Teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu, fiind absolvent al Academiei Teologice „Andreiane“ din Sibiu. La 29 octombrie 1967 primeşte harul preoţiei. Ulterior, este distins pe linie bisericească cu Crucea Patriarhală, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei. În anul 1993, pe 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului pe arhim. Bartolomeu Anania. În acelaşi an, la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei, în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon – şi, prin diverse întâlniri, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice, păstrându-se identitatea proprie. În anul 2001 este publicată „Biblia“ sau „Sfânta Scriptură“, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului. Lucrarea se bucură de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce faţă de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într-o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare, menite să ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului. În spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată.

Sursa:

Articolul citat a avut titlul „IPS Bartolomeu este un reper pentru cultura şi civilizaţia românească“, semnat de Constantin CIOFU, publicat Joi, 14 Mai 2009

Pastorala IPS Bartolomeu Anania Pasti 2009

Ascultă pastorala!

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

către iubitul meu cler şi popor, har şi milă de la Dumnezeu,

iar de la mine arhierească binecuvântare.

Iubiții mei fii sufleteşti,

Hristos a înviat!

[Adevărat, a înviat!]

Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puțin de dimensiunea pozitivă a existenței şi mai mult de cea negativă.

Primii oameni, Adam şi Eva, au avut de ales între binecuvântare şi blestem; l-au preferat pe ultimul.

Această preferință s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scenă, cât şi la spectatori.

În vremea noastră, programele de televiziune se întocmesc în funcție de preferințele spectatorilor. Micile ecrane oferă din abundență lupte sângeroase, scene de cruzime, bătăi, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într’o pivniță, un copil şi-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a făcut-o, a răspuns că aşa a văzut el la televizor… Până şi programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viața animalelor sălbatice, cad în acelaşi păcat; scenele de tandrețe maternă sunt rarități, în timp ce ni se oferă scene cu fiare care se sfâşie între ele.

Să intrăm însă într-un stadion. El este expresia modernă a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se băteau între ei cu spada, pe viață şi pe moarte, în văzul a mii de spectatori, dornici de sânge. Cu vremea, spada a fost înlocuită cu o minge, iar crima înlocuită cu pătrunderea acesteia în poartă. Nimic mai paşnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfârşit, învingătorii se îmbrățişează, învinşii se aştern, tăcuți, pe iarbă. Ce ne facem însă cu suporterii? Învinşii se năpustesc asupra unor oameni din aceeaşi tribună, care însă nu au altă vină decât că şi-au încurajat echipa, şi totul se transformă într-o uriaşă scenă de sălbăticie, cu vânătăi pe fețe şi capete sparte. Se mai cheamă asta civilizație? Că de cultură nu putem vorbi.

Adevărul e că ne-am dezobişnuit să vedem viața în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puțin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldați în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supraviețuitorii asigură victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S’a arătat umblând pe apă. Spre a se convinge că nu vede o nălucă, ci pe Însuşi Învățătorul său, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apă. Primeşte încuviințarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos şi văzând valurile amenințătoare împrejuru-i, începe să se scufunde şi strigă după ajutor. Iisus îl salvează[1]. De aici tragem concluzia că niciodată nu trebuie să te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depăşeşti păstrându-ți privirea spre ținta finală.

Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat”.[2] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respirația, pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşurați. Iată însă că ei au rămas încremeniți în spațiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.

În altă parte, acelaşi Evanghelist Matei ne relatează o altă convorbire dintre Iisus şi uceenicii Săi, în cursul căreia le-a vestit că „El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Și Petru, luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-i: Fie-Ți milă de Tine, Doamne, asta să nu Ți se întâmple! Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!”[3] Aşadar, există o mare diferență – uneori o prăpastie – între gândirea omenească şi cea dumnezeiască

Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o țintă, ceea ce denotă existența unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi țintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanța dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știți care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ținta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.

Să ne amintim de experiența poporului lui Israel. După ce au fost eliberați din robia egipteană şi au trecut de Marea Roşie, au luat drumul prin pustia Sinai, o călătorie care a durat nu mai puțin de patruzeci de ani, în cursul căreia pribegii au întâmpinat numeroase obstacole, precum zăduful zilei, frigul nopții, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, răscoalele, certurile interne, amintirea morților căzuți pe drum. Pe toate însă le-au biruit, datorită faptului că aveau în minte un singur scop: să ajungă în Țara Făgăduinței. Și au ajuns.

Și istoria profană ne oferă destule exemple. Ați auzit, desigur, de spaniolul Cristofor Columb, care în anul 1492 a pornit spre vestul Oceanului Atlantic, crezând că acesta e drumul spre India. Călătorie de durată, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau bântuită de furtuni, înaintând spre necunoscut. Pe vremea aceea, mulți credeau că oceanul se termină undeva într-o prăpastie fără fund, ceea ce i-a făcut pe oamenii săi de pe corabie să se răscoale, bântuiți de frica unei morți năpraznice. Columb însă nu s-a clintit, el avea un țel, să ajungă undeva. Și, până la urmă, a ajuns pe țărmul unui continent necunoscut, descoperind America.

Peste trei secole, americanul Robert Peary şi-a propus să descopere Polul Nord. L-a atins de abia la 6 aprilile 1909, după 17 ani de calcule, exerciții şi tatonări, în cursul cărora a traversat pe jos Nordul Groendlandei pe o distanță de 800 de kilometri, învingând nenumărate obstacole.

Peste numai doi ani, Roald Amundsen a înfipt steagul norvegian în gheața Polului Sud, după o călătorie de trei luni şi jumătate, în cursul căreia el şi echipajul său au înfruntat cețuri, viscole şi temperaturi de minus 50 de grade Celsius, având de parcurs câte 25 de kilometri pe zi.

Ați observat, desigur, că la capătul fiecărei încercări se înscrie o victorie.

În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăție peste’mpărăție, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veți fi urâți de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulți se vor poticni şi unii pe alții se vor vinde şi unii pe alții se vor urî. Și mulți profeți mincinoşi se vor scula şi pe mulți îi vor amăgi. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.[4]

În vremea noastră, nu puțini sunt tinerii curați la suflet, bine intenționați şi dornici să se inițieze în tainele vieții religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experiență, bine pregătiți şi gata să-i asiste pe cei neajutorați, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puține ori apar profeți improvizați, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniți de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colective, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămați de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunță prin întețirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariția luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă. Aşa se anunță şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraților de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.

Răbdarea însă trebuie însoțită, neapărat, de conştiința că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunțând Cerul cel nou şi pământul cel Nou; şi, în final, Noul Ierusalim.

Iubiții mei ascultători,

În viața noastră bisericească, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatră de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morală. Dar, aşa cum vă spuneam, important este să traversăm totul cu bine şi să ajungem la capătul încercărilor.

Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiționala salutare: Hristos a înviat!

[1] Matei 14, 24-33.

[2] Matei 17, 22-23.

[3] Matei 16, 21-23.

[4] Matei 24, 4-13.

Sursa

Bartolomeu Anania – Portretul lui Iuda

IPS Bartolomeu Anania vorbind despre Iuda Iscarioteanul şi perpetuarea lui în istorie.
Fragment din Scrisoarea pastorală de la Sfintele Paşti ale anului 2005 (01 mai).

Sursa

Bartolomeu Anania despre Reformă şi Europa

IPS Bartolomeu Anania vorbind despre Reforma necesară în România şi despre Integrarea Europeană la hramul Mânăstirii Nicula, 15 august (Adormirea Maicii Domnului) în anul 2000.

Sursa

Bartolomeu Anania – Leul Ardealului

IPS Bartolomeu Anania a fost numit Leul Ardealului într-o Sinaxă de la Mânăstirea Râmeţ.

A replicat cu un pasaj despre moartea leului…

Mărturisirea a fost făcută public în cadrul întâlnirii cu Asociaţia Profesioniştilor din Presă din Cluj la data de 28 ianuarie 2008.

Actualmente Memoriile sunt publicate la Editura Polirom.

Sursa

Bartolomeu Anania despre Mişcarea Legionară

IPS Bartolomeu Anania despre Miscarea Legionară.

Principii, apartenenţă, racolare, participare etc.

Mărturisirea a fost făcută public în cadrul întâlnirii cu Asociaţia Profesioniştilor din Presă din Cluj la data de 28 ianuarie 2008.

Actualmente Memoriile sunt publicate la Editura Polirom.

Sursa