Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 8

„Le-am mulţumit maicilor-surori pentru că mă hrăniseră, mă uitam la ceas, plecam iarăşi în pribegie şi pe cine ştie câtă vreme, aveam nişte mari sfâşieri în suflet, dar mă ţineam bine şi voiam să arăt că sunt bărbat. Am recitat nişte versuri, o „Cântare a Cântărilor”, Artemia a prins a plânge şi mie-mi venea să-i culeg lacrimile cu inima.” (p. 146)

Anunțuri

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 7

„Viaţa de fugar face din tine o fiară veşnic la pândă, orice mişcare îţi dă tresăriri de primejdie.” (p. 96)

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 6

„Trupele sovietice treceau deja prin sat, pe uliţa mare, spre Caransebeş, din poartă’n poartă se vânturau zvonuri despre beţii în pivniţe, omoruri pe drum, violuri în casele oamenilor, jafuri şi sălbăticie. Unii se încrâncenau de spaimă, alţii ziceau că aşa e la război.” (p. 83)

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 5

„Îi plăceau [mamei] slujbele noastre de la biserică şi, într-un fel, mă fericea, ca pe unul care nu se mai împovărase cu grijile şi durerile acestei vieţi trecătoare. Ea nu ştia că viaţa te împovărează oricum şi că totul este dacă povara ei, acceptată cu umilinţă sau purtată cu blestem, îţi proiectează în veşnicie un grumaz de zimbru sau o cocoaşă de cămilă.” (p. 75)

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 4

„Părinţii [din Mânăstirea Antim] nu se simţeau cu nimic legaţi între ei, viaţa lor în comun părea o simplă întâmplare, ca la armată sau în puşcărie, şi în curând a început să îmi fie milă de oamenii acestei tagme, care se adunau fără să se ştie, trăiau fără să se iubească şi mureau fără să se plângă.” (p. 43)

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 3

„La 22 septembrie 1941 i-am spus Genovevei că nu mă însor cu ea, am lăsat-o pe Vicky plângând, i-am mulţumit jupânului Manole, i-am plătit doamnei Buliga chiria şi am bătut la poarta mânăstirii Antim, cu un geamantan în mână.

De ce am făcut-o, nici azi nu sunt în stare s-o spun. M’am întrebat adesea, privind în urmă, dacă nu cumva mi-a fost frică de război, dacă nu cumva mi-a fost teamă de viaţă, dacă nu cumva încercam, romantic, o aventură după modelul lui Arghezi. Oricum, e cert, nu am făcut-o din vocaţie. Nici nu a fost rezultatul vreunei premeditări…” (p. 34)

Fragmentarium – Memorii – Valeriu Anania 2

„…întâlnirea mea cu acel cortegiu funerar [a lui Horea Codreanu] avea să fie începutul unui lung şir de întâmplări şi suferinţe, într’un secol al statului poliţist, când o simplă fişă de cazier îţi pune pe frunte un stigmat de care nu vei putea să scapi toată viaţa” (p. 10)